Primăria satului Budești a anunțat rezultatele proiectului de bugetare participativă, proiect inițiat în premieră anul acesta cu sprijinul  IDIS „Viitorul”. Procedura de vot  în cadrul programului de bugetare participativă s-a încheiat pe 11 noiembrie, 616 persoane votând unul dintre cele 14 proiecte propuse de budeșteni și validate de autoritatea locală.

Cele 14 proiecte pe care cetăţenii din satul Budești le-au votat pentru localitatea lor se încadrează în domeniile: mobilitate urbană, infrastructură socială, cultură, amenajarea spațiilor publice, terenuri și locuri de joacă, educație și smart city.

Bugetarea participativă este o oportunitate pentru administrația publică locală pentru a instrui cetățenii în completarea unor formulare și cereri de finanțare pentru realizarea unor proiecte sociale. Pentru prima dată am planificat bugetul local pentru anul 2020 cu resurse necesare de cel puțin 100 mii lei pentru procesul de bugetare participativă. Și proiectele depuse de cetățeni în acest an care nu au fost votate pentru a fi implementate, vor fi incluse în programul de dezvoltare a localității și se vor identifica resursele necesare pentru realizarea acestor priorități ale cetățenilor, a menționat primarul satului Budești, Nina Costiuc.

Proiectul care a întrunit cel mai mare număr de voturi și care va fi implementat de Primăria satului Budești este „Tobogane noi pentru grădinița „Viorel și Viorica” care a acumulat în total 444 voturi (411 voturi online și 33 voturi pe suport de hârtie). Astfel, copiii de la grădiniță vor avea noi tobogane deoarece majoritatea toboganelor existente pe terenurile de joaca ale grădiniței sunt vechi, uzate, distruse de timp și chiar periculoase.

Pe locul doi s-a clasat proiectul „Tobogane pentru terenul de joacă din sectorul „Cleiman” cu un numărul total de 170 voturi (152 voturi online și 18 voturi pe suport de hârtie), iar pe locul trei – proiectul „Teren de joacă pe str. Balțata” care a acumulat 136 voturi (134 voturi online și două voturi pe suport de hârtie).

Proiectul de bugetare participativă selectat va fi implementat și va fi un exemplu bun de urmat. Cetățenii care au depus aceste proiecte vor deveni mai motivați să identifice posibilități de a găsi soluții la mai multe necesități cu care se confruntă zi de zi, a mai adăugat Nina Costiuc.

Proiectul de instalare a toboganelor la grădinița „Viorel și Viorica” urmează să fie realizat până în luna mai 2020.

Proiectul „Bugetare participativă – instrument eficient pentru participarea cetățenească în Moldova” este sprijinit financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe și implementat de AGORA CENTRAL EUROPE, IDIS „Viitorul”, Primăria orașului Ialoveni și Primăria satului Budești.

Numărul total de voturi pentru proiectele de bugetare participativă în satul Budești

Nr.

Denumirea proiectului

Numărul de voturi

1.        Tobogane noi pentru grădinița „Viorel și Viorica” 444
2.        Tobogane pentru terenul de joacă din sectorul „Cleiman” 170
3.        Teren de joacă pe strada Balțata 136
4. Amenajarea a 4 stații pentru călători 120
5. Construcția unui teren de sport pentru volei și baschet 105
6. Podul securității 98
7. Mobilier pentru Parcul Central 83
8. Instituirea muzeului satului Budești 68
9. Efecte de lumină pentru scenă, corturi, vestiar și urne mobile 67
10. Amenajarea unui loc de odihnă „La izvor” 49
11. Masă de tenis în parcul central 42
12. Amenajarea Parcului Golurilor 32
13. Construcția a trei podețe pentru sectorul locativ „ARTAS 24
14. Restaurarea fântânii satului Budești de pe strada Ianovschi 14

 

 

Comunicatul de presă îl găsiți aici: Bugetarea participativă în satul Budești_picii de la grădinița Viorel și Viorica vor avea tobogane noi