Stimată Doamnă,
Stimate Domn,

Consolidarea procesului de democratizare la nivel local se desfășoară prin implementarea diverselor mecanisme, inclusiv prin desfășurarea Bugetului Participativ, care permite cetăţenilor să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea localităţii lor. Astfel, primăria alocă o parte din bugetul anual, după care locuitorii vor veni cu propuneri cu privire la ceea ce ar trebui îmbunătăţit în anul viitor în localitate. În cadrul formulării acestor propuneri, cetăţenii, asistaţi de administraţia oraşului, se întâlnesc la discuţii publice locale sau tematice şi cu vecinii, unde discută despre ceea ce vor să schimbe în localitatea lor şi în ce mod. Apoi depun la primărie propunerile comune pentru a fi verificată fezabilitatea lor. Punctul culminant este votul popular pentru selectarea propunerilor cetăţenilor care vor fi realizate de autoritățile locale.

În acest context, luând în considerare interesul enorm din partea APL-urilor în raport cu acest subiect, IDIS „Viitorul” va organiza un seminar pe procesul de bugetare participativă, cu implicarea celor mai buni experți din țară.

În contextul dat, avem deosebita plăcere să invităm reprezentanții APL-urile, bărbați și femei, responsabili de bugetare participativă și lucrul cu tinerii, atât la nivel local cât și raional, la primul seminar:
„Ce este bugetare participativă? Metodologia implementării bugetării participative ”

Organizatorii seminarului vor achita transportul tur-retur în baza tichetelor prezentate. La finalizarea evenimentului, toate participantele vor primi certificate de participare.
Seminarul va avea loc în orașul Chișinău, pe 12 iunie, ora 09.45, la IDIS „Viitorul”, str. Iacob Hâncu 10/1. Vă rugăm să confirmați intenția de a participa până pe 31 mai, completând formularul de mai jos.

Având în vedere faptul că numărul de locuri este limitat, Vă rugăm să delegați doar o persoană, reprezentant(ă) a APL (primar, funcționar public, consilieri locali, responsabil pentru lucrul cu tinerii etc.).

Găsiți formularul de înregistrare și agenda workshopului anexate la email!

Orice alte întrebări de clarificare le puteți adresa Nicoletei Gherman, asistent de proiect, la nr. de telefon: 068978804, ori la adresa de email: nicoleta.gherman@viitoul.org.

Cu înaltă considerație și profund respect,

Liubomir Chiriac, Director executiv, IDIS „Viitorul”

Agenda evenimentului: Agenda- seminar 12.06.20244

Seminarul se desfășoară în cadrul Proiectul „Bugetare mai transparentă și incluzivă în Moldova: implicarea cetățenilor activi și a tinerilor din trei municipii în formarea bugetării și transferul de experiență în alte municipii din Moldova”, sprijinit financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe și implementat de AGORA CENTRAL EUROPE, IDIS „Viitorul” și Primăria s. Budești, Primăria or. Ialoveni, Primăria or. Strășeni.

Urmărește-ne pe Facebook – https://www.facebook.com/IDISViitorul ; Abonează-te la canalul nostru de Telegram – https://t.me/idis93 ;
Vizionează-ne pe canalul nostru de Youtube – https://www.youtube.com/@idisviitorul8539 .