În intervalul 10-24 mai, s-au organizat 5 sesiuni de instruire pentru elevii de la Liceul Teoretic „Andrei Vartic” și Liceul Teoretic „Petre Ștefănucă” din or. Ialoveni, concentrate pe conceptul de bugetare participativă. Aproximativ 180 de elevi au participat și au avut ocazia să identifice problemele și nevoile cele mai urgente din comunitatea lor. De asemenea, ei au învățat cum să se implice activ în viața comunității și să găsească soluții prin intermediul proiectelor comunitare.

Dintre cele mai interesante și atractive idei de proiect propuse de către elevi sunt: amenajarea parcului „Sfatul Țării”, foișoare culturale, zone pentru practicarea sportului, iluminare stradală, teatru verde, azil pentru animale abandonate, piste pentru bicicliști, etc.

Prin aceste traininguri, s-a urmărit să se ofere elevilor instrumentele necesare pentru a contribui în mod activ la procesul de luare a deciziilor și bugetare în comunitatea lor. Această inițiativă de implicare civică a tinerilor reprezintă unul dintre pilonii fundamentali în construirea unui viitor prosper. Prin participarea activă și conștientă în problemele comunității lor, elevii devin agenți ai schimbării și contribuie la îmbunătățirea calității vieții pentru toți locuitorii.

Sperăm că experiența și cunoștințele acumulate de elevi în cadrul acestor traininguri îi vor motiva să se implice și în alte proiecte comunitare și să devină lideri activi în promovarea unei bugetări mai transparente și incluzive în localitatea lor.

 

Proiectul „Bugetare mai transparentă și incluzivă în Moldova: implicarea cetățenilor activi și a tinerilor din trei municipii în formarea bugetării și transferul de experiență în alte municipii din Moldova” este implementat de Agora Central Europe, IDIS „Viitorul”, Primăriile orașelor Strășeni și Ialoveni și Primăria satului Budești, cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe în cadrul programului „Transition Promotion”.